Lansarea imnului asociat sloganului a avut loc de 1 mai. Imnul, compus de Marius Moga, acest Bethoven din Carpaţi, este o altă investiţie strategică a autorităţilor în încercarea de a construi brandul de ţară.

În afară de nai, care te duce cu gândul la ultimul clip de prezentare din campania precedentă, nimic nu face trimitere la … România. Ia să vedem:

Hey traveler you have been around the world,
You have seen a million things
You’re still sad.
Why are you so… sad..?

Give me your hand let me show you this land
Where rivers and mountains have always been friends

Come and feel the sunshine swimming in the sea
Where the days dull and putin
Are ancient history

Come to romania the land of choice
See the castles and the kings

Come to Romania the land of choice
Its the land that’s walked the roads,
Its the flavor of the gods.

Close your eyes, imagine stars will rise
Weaving legends of princes and towns
Take my hand and fly across this land

You will smile,
But just for a while!

… de aici
via rezistenta.net

Munţi şi soare sunt şi în Asia şi în America de Nord şi în cea de Sud şi în Europa. De ce ar fi Carpaţii noştri mai speciali decât lanţul Himalayan sau decât Anzii sau decât Alipii? Pentru că e nominalizat Retezatul în topul celor 7 noi minuni naturale ale lumii? (Apropos, d-nă Udrea, v-aţi trezit cam târziu, campania are deja câteva luni vechime!)

Ok, înţeleg, România e unică, are munţi, are şes, are ieşire la mare … şi în afară de asta mai are şi castele şi regi. Serios? Ia să vedem câţi români şi câţi străini pot enumera mai mult de 3 castele româneşti: Peleş, Bran (înstrăinat de curând), Castelul Huniazilor. Iată aici o listă cu castele ce ar trebui să se regăsească în toate ghidurile turistice naţionale. Pe internaţional discutăm după …

Şi care regi? Primul gând al meu a fost la poveşti nemuritoare cu neamuri peste neamuri regale. Au fost doar 4, pe care 3 din 4 români nu ar fi în stare să îi menţioneze, d-apăi vreun străin venit tocmai de la mama naibii.

Şi care prinţese? Străinul aventurat pe plaiuri mioritice ar întoarce capul după alt fel de prinţese, sigur nu ar alerga după prinţesele pe care ni le-a dat istoria. Şi anume, după prinţese contemporane nouă, aşa numitele pitzipoance. Cei de la HappyFish au ghicit-o din prima (vezi refrenul).

Şi oraşe de vizitat, da, avem …  d-asta fug românii de ele la vecinii noştri bulgari şi aiurea, în Europa. Nu mai bine ne concentrăm întâi pe educarea turistică a populaţiei băştinaşe şi abia după aruncăm cu banii aiurea?

Nu mai spun nimic, pentru că risc să aduc în discuţie toate ingredientele unei manele pe cinste. :-S

Concluzia: a ieşit fix o … Arătaţi-ne, vă rog, un gram de respect, vorba unui cântec al lui Aurelian Temişan.

Şi dacă nu mă credeţi pe cuvânt, mai există argumente aici şi aici şi …

Sâmbătă, 19 Iulie – Pescarii amatori. Colţul de plajă. Marketing de Dunavăţu

Doar Tatăl Bărboşilor şi Bogdan, au fost impresionaţi de cântatul cocoşilor şi au mers la pescuit dis de dimineaţă până ne-am trezit noi ceilalţi. Au dat dovadă de stil în acest sport al minţii(tului) , urmând o tehnică înţeleasă numai de iubitorii puri de natură: catch and release.

Cu moş Ene încă atîrnat de ochii multora dintre noi, ne-am decis (după micul dejun) că e cazul să mergem la plajă şi am zis să ne răcorim eu-rile într-un decor deloc străin bipedului de la oraş, piscina … de la Hotel Egreta. Ghinion de neşansă! Ocupat până a doua zi. Noroc cu aventurierul din Tatăl Bărboşilor care a aflat prin viu grai, de la cei de la pensiunea unde eram cazaţi, de digul care se întinde de-a lungul canalului din jurul satului, dig ce poate servi şi ca loc de agrement pe alocuri.

Aşadar, am abordat precaut zona şi urmând indicaţiile unor localnici ce-şi munceau ogorul şi ale unor văcari, am nimerit un colţ de plajă la confluenţa canalelor Lipoveni şi Dunavăţu, loc dibuit uşor după larma celor care se scăldau acolo. Şi ne-am scăldat şi ne-am râs şi ne-am binedispus, întrerupţi fiind din când în când de şalupele ce ieşeau pe canalul Dunavăţ.

Din păcate ne-au speriat nişte nori negri şi câteva picături de ploaie şi am plecat după aproximativ o oră, dar bălăceala a fost suficientă cât să ne deschidă apetitul de mâncare. Am plecat spre Dunavăţu de Sus, singurul loc unde se poate mânca la un fel de terasă rustică.

Vezi un tip superb la o petrecere. Te duci la el şi îi spui: “Sunt foarte bună la pat”. Ăsta e marketing.

Deşi a durat ceva timp până cele două feluri de mâncare (16 RON/porţia friptură de porc cu garnitură sau ciorbă de burtă) pe care le serveau au fost gata, proprietara ne-a distras atenţia cu începuturile afacerilor ei în Dunavăţu, cu patrupezii puricoşi de pe lângă casă, cu noua vilă în care plăteşti camera 80 120 RON/noapte şi stai câte persoane vrei, nu ca la Puiu, unde ne-au taxat în plus pentru a 3a persoană în cameră de parcă am fi stat în cine ştie ce hotel de lux. Deşi devenise agasantă la un moment dat, a ştiut să ne atragă atenţia până ne-a servit masa.

Masa de seară am luat-o la pensiune într-o zăpuşeală de nedescris (15 RON/porţia de friptură cu garnitură sau saramură, peşte etc.), pentru ca mai apoi să rămână lumea la bonţuit.

Duminică, 20 Iulie – Operaţiunea Nufărul, dar nici chiar aşa …

Duminica ne-am rezervt-o plimbării cu barca pe canalele din apropiere. Îmbarcarea, de data asta la propriu, s-a făcut în jur de 10.30, împărţiţi în două bărci cu motor. Am plecat pe canalul Lipoveni şi după preţ de 15-20 minute am ieşit în canalul Dunavăţ. Ici şi colo pe malurile canalului sălăşluiau cai lăsaţi liberi, vite în jurul cărora zburau bărzăuni ce speriau săracele fete îngrozite de ideea de a fi ciupite, păsări cu gâtul lung şi picioare la fel de lungi încremenite în stufăriş (stârci şi egrete), aproape camuflate, raţe sălbatice şi un soi de vrăbii foarte rapide cu un penaj albăstrui, chiar şi un pelican – pentru imagini mai clare a se vedea şi lecţia de zoologie iniţiată de Tatăl Bărboşilor. Şi bineînţeles, nu puteua lipsi acei porcus turisticus înarmaţi cu grătare, peturi şi doze cu lichide ce într-un final ajungeau parte din peisaj.

Undeva pe parcursul canalului există o crescătorie piscicolă. După mai mult de 2h ore de mers, barcagiul a făcut stânga pe canalul Cocoş, pentru ca în zece minute să ajungem pe Lacul Solomon, un fost heleşteu plin de nuferi în care ne-am oprit preţ de câteva minute pentru poze. Cum timpul ne presa, am făcut un mic ocolo pe unul din canale, am luat-o înaintea celeilalte bărci, după care am reintrat pe canalul Dunavăţ şi după vreo jumătate de oră ne-am oprit pe colţul de plajă descoperit cu o zi înainte, în aşteptarea celorlalţi.

De această dată bălăceala tămăduitoare de călduri şi alte afecţiuni a fost foarte scurtă, fiind nevoiţi să revenim la pensiune pentru a ne strânge lucrurile şi a porni spre casă pe ruta Dunavăţu de Jos – Tulcea – Saraiu – Cernavodă – Bucureşti (A2).

Cazarea a fost ok, singurele inconveniente fiind toaletele amplasate pe hol şi personalul parcă inaborbdabil. Locurile ne-au plăcut, aventura asemenea. Aşteptăm un quiz caracteristic Adevăratului Culturel. Şi da, România mai are totuşi potenţial.

Actualizare din 29 august 2009: post înscris în concursul “Povestiri pe apa“, organizat de Doru Panaitescu şi peapa.ro. Se pun la bătaie, ca premii, un briceag elveţian Forester şi o minilanternă Maglite.