În martie 2010, a fost lansat publicului proiectul Bucegi 3D, parte a programului Capacity building for tourism development in Carpathian Mountains, program derulat în parteneriat cu firma belgiană Geo ID şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Beneficiarul proiectului este Asociaţia Microregiunea Turistică Munţii Bucegi (MTMB), asociaţie ce s–a constituit prin voinţa administraţiilor locale din staţiunile turistice Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Bran, Râşnov şi a consiliilor judeţene Prahova şi Braşov.











