Subscribe to feed

Posts Tagged ‘info-chiosc’

Deși nu am fost străin de inițiativa Pepsi, Pepsi Refresh, competiție de idei cu impact asupra vieții urbane, nu am apucat să menționez pe blog despre eveniment.

Din fericire, am fost destul de pe fază în ceea ce privește anunțarea ideilor câștigatoare.

La începutul lunii iulie, Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a pus în funcţiune un al patrulea info-chioşc ce facilitează cetăţenilor achitarea taxelor către stat. Lăsând la o parte principalul său scop, info-chioşcul poate servi şi ca punct de informare turistică, softul existent pe info-chioşcurile în cauză afişând şi o hartă a municipiului Ploieşti, pe care sunt listate unităţi prestatoarede servicii (de la servicii de alimentaţie publică, la servicii de sănătate şi cazare), şi informaţii despre mijloacele de transport. Din păcate, singurul info-chioşc mai la îndemână turiştilor fiind cel din staţia RATP Palatul Culturii, din faţa primăriei.

Ieri, citeam pe metropotam.ro un articol despre centrele de informare turistică din Bucureşti, ba chiar despre info-chioşcuri ce ar trebui să deservească aceste centre de informare turistică, iar azi, în timp ce mă gândeam la un răspuns la articolul respectiv, numai că dau peste un nou info-chioşc TomTouch în staţia de metrou Unirii. TomTouch este divizia interactivă a CS Vision, firma care s-a ocupat şi de implementarea reţelei de info-chioşcuri din programul International Romania – Bulgaria network of information terminals.

Cum mă interesează fenomenul, mai ales atunci când vine vorba de informare turistică în medii digitale, mi-am aşteptat timp rândul pentru testing. Nu vă gândiţi că erau cine ştie ce curioşi strânşi grămadă în faţa info-chioşcului. Doar un cuplu şi-a făcut curaj să vadă despre ce e vorba, dar s-a lăsat păgubaş repede.

Acum o săptămână, mergând la o scurtă plimbare prin parcul Herăstrău, am remarcat un nou info-chioşc pe aleea ce duce la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, încă nefuncţional. Judecând după însemnele prezente, cele ale companiei UTI, pare a fi unul din cele 100 de info-chioşcuri parte a Sistemului Interactiv Teritorial de Informare a Cetăţenilor (SITIC), proiect al Primăriei Municipiului Bucureşti pentru care UTI a câştigat licitaţia şi despre care am mai amintit în postul de aici.

Acest post este parte a campaniei Scrie România, ediția a 2a, o serie de posturi dedicate promovării României din punct de vedere turistic, promovare bazată pe evenimente trăite pe viu de bloggeri pasionați de călătorii.

Am tot ținut să scriu despre infochioșcurile turistice de pe litoralul românesc, dar m-am tot luat cu alte subiecte, iar subiectul amintit a rămas într-un draft pe aici, deși ar fi trebuit validat încă din septembrie 2009.

Din fericire, cu ocazia campaniei Scrie România, etapa a 2a, am ajuns la Constanța, unde am avut ocazia să văd cu ochii mei un astfel de terminal de informare (click pe imaginile de mai sus pentru a le mări). Poate aș fi revenit cu mai multe impresii, dacă și funcționa la momentul vizitei mele. Ghinionistul terminal ce a stricat imaginea administrației publice a fost cel din fața Consililui Județean Constanța. Touchscreen-ul cel mare nu răspundea la comenzi, afișând doar un index tabelar al localităților de interes turistic ce participă în programul International Romania – Bulgaria network of information terminals, program ce facilitează accesul locuitorilor, precum și a turiștilor, la informații de natură economică prin intermediul infochioșcurilor.

Am tot vorbit de info-chioşcuri şi importanţa acestora în orientarea şi acoperierea nevoilor de informare ale turiştilor, iar acum am ocazia de a vă aduce în atenţie un nou sistem interactiv ce pune la dispoziţia celor ce trec prin Pasajul Universităţii informaţii despre sistemul de transport (momentan doar de suprafaţă, urmând a fi integra şi cel subteran), informaţii despre obiectivele turistice din Bucureşti (inclusiv panoramări) ce sunt indicate pe hartă într-un sistem asemănător iniţiativei Harta Monumentelor Istorice din Bucureşti, doar că sunt semnalizate prin numere, şi hărţi orientative pentru cei ce doresc să ajungă într-un anume loc.

Sistem de informare high tech in Pasajul UniversităţiiFoto: Florin Ghinda | România Pozitivă

Legat de ultimul aspect, merită menţionat că se pot face căutări inclusiv după numărul străzii, facilitate inexistentă în cazul majorităţii hărţilor ce se găsesc online. Suportul pentru această facilitate este asigurat prin intermediul Bing Maps.

Aşa cum vă spuneam în urmă cu 2 zile, în cele mai tranzitate staţii Metrorex de pe linia 3, Industriilor – Linia de Centură, vor fi instalate, până la sfârşitul primului trimestru al acestui an, info-chioşcuri ce vor oferi călătorilo şi turiştilor informaţii despre:

  • trafic, datele urmând să fie prezentate şi pe site-ul companiei, în timp real;
  • istoricul companiei;
  • harta reţelei de transport subteran;
  • tarife de călătorie;
  • informaţii utile despre Bucureşti;
  • un formular electronic pentru transmiterea sugestiilor şi opiniilor călătorilor cu privire la serviciile oferite de Metrorex.

Terminalele folosite vor fi de tipul Infospot şi sunt produse de Pro Engineering, companie ce face parte din grupul UTI.

Aşa cum vă spuneam în postul trecut, am zărit un prim astfel de terminal în staţia de metrou Unirii. Un blogger bucureştean a avut curiozitatea să îl testeze, dar spre dezamăgirea lui nu a reuşit să se convingă de funcţionalitatea acestuia.

 Actualizare din 7 noiembrie 2010: Iată că terminalele sunt funcţionale.

Page 1 of 212