Transfăgărăşan, Bâlea Lac

Delta Dunării

[via refresh.ro]

Organizaţia non-profit New7Wonders Foundation a iniţiat, începând cu anul 2008, campania Cele 7 noi minuni naturale ale lumii. Printre nominalizări, în cea de-a doua fază a campaniei, se găsesc şi Parcul Naţional Retezat şi Delta Dunării. Vă invit să acordaţi votul vostru pentru Parcul Naţional Retezat. Ştiu, trebuie să vă înregistraţi pe site, dar eu zic că merită.

Puteţi fi la curent cu ce se întâmplă în această campanie, abonându-vă la newsletter-ul site-ului sau urmărind update-urile pe Twitter la http://twitter.com/New7Wonders.

Sâmbătă, 19 Iulie – Pescarii amatori. Colţul de plajă. Marketing de Dunavăţu

Doar Tatăl Bărboşilor şi Bogdan, au fost impresionaţi de cântatul cocoşilor şi au mers la pescuit dis de dimineaţă până ne-am trezit noi ceilalţi. Au dat dovadă de stil în acest sport al minţii(tului) :), urmând o tehnică înţeleasă numai de iubitorii puri de natură: catch and release.

Cu moş Ene încă atîrnat de ochii multora dintre noi, ne-am decis (după micul dejun) că e cazul să mergem la plajă şi am zis să ne răcorim eu-rile într-un decor deloc străin bipedului de la oraş, piscina … de la Hotel Egreta. Ghinion de neşansă! Ocupat până a doua zi. Noroc cu aventurierul din Tatăl Bărboşilor care a aflat prin viu grai, de la cei de la pensiunea unde eram cazaţi, de digul care se întinde de-a lungul canalului din jurul satului, dig ce poate servi şi ca loc de agrement pe alocuri.

Aşadar, am abordat precaut zona şi urmând indicaţiile unor localnici ce-şi munceau ogorul şi ale unor văcari, am nimerit un colţ de plajă la confluenţa canalelor Lipoveni şi Dunavăţu, loc dibuit uşor după larma celor care se scăldau acolo. Şi ne-am scăldat şi ne-am râs şi ne-am binedispus, întrerupţi fiind din când în când de şalupele ce ieşeau pe canalul Dunavăţ.

Din păcate ne-au speriat nişte nori negri şi câteva picături de ploaie şi am plecat după aproximativ o oră, dar bălăceala a fost suficientă cât să ne deschidă apetitul de mâncare. Am plecat spre Dunavăţu de Sus, singurul loc unde se poate mânca la un fel de terasă rustică.

Vezi un tip superb la o petrecere. Te duci la el şi îi spui: “Sunt foarte bună la pat”. Ăsta e marketing.

Deşi a durat ceva timp până cele două feluri de mâncare (16 RON/porţia friptură de porc cu garnitură sau ciorbă de burtă) pe care le serveau au fost gata, proprietara ne-a distras atenţia cu începuturile afacerilor ei în Dunavăţu, cu patrupezii puricoşi de pe lângă casă, cu noua vilă în care plăteşti camera 80 120 RON/noapte şi stai câte persoane vrei, nu ca la Puiu, unde ne-au taxat în plus pentru a 3a persoană în cameră de parcă am fi stat în cine ştie ce hotel de lux. Deşi devenise agasantă la un moment dat, a ştiut să ne atragă atenţia până ne-a servit masa.

Masa de seară am luat-o la pensiune într-o zăpuşeală de nedescris (15 RON/porţia de friptură cu garnitură sau saramură, peşte etc.), pentru ca mai apoi să rămână lumea la bonţuit.

Duminică, 20 Iulie – Operaţiunea Nufărul, dar nici chiar aşa …

Duminica ne-am rezervt-o plimbării cu barca pe canalele din apropiere. Îmbarcarea, de data asta la propriu, s-a făcut în jur de 10.30, împărţiţi în două bărci cu motor. Am plecat pe canalul Lipoveni şi după preţ de 15-20 minute am ieşit în canalul Dunavăţ. Ici şi colo pe malurile canalului sălăşluiau cai lăsaţi liberi, vite în jurul cărora zburau bărzăuni ce speriau săracele fete îngrozite de ideea de a fi ciupite, păsări cu gâtul lung şi picioare la fel de lungi încremenite în stufăriş (stârci şi egrete), aproape camuflate, raţe sălbatice şi un soi de vrăbii foarte rapide cu un penaj albăstrui, chiar şi un pelican – pentru imagini mai clare a se vedea şi lecţia de zoologie iniţiată de Tatăl Bărboşilor. Şi bineînţeles, nu puteua lipsi acei porcus turisticus înarmaţi cu grătare, peturi şi doze cu lichide ce într-un final ajungeau parte din peisaj.

Undeva pe parcursul canalului există o crescătorie piscicolă. După mai mult de 2h ore de mers, barcagiul a făcut stânga pe canalul Cocoş, pentru ca în zece minute să ajungem pe Lacul Solomon, un fost heleşteu plin de nuferi în care ne-am oprit preţ de câteva minute pentru poze. Cum timpul ne presa, am făcut un mic ocolo pe unul din canale, am luat-o înaintea celeilalte bărci, după care am reintrat pe canalul Dunavăţ şi după vreo jumătate de oră ne-am oprit pe colţul de plajă descoperit cu o zi înainte, în aşteptarea celorlalţi.

De această dată bălăceala tămăduitoare de călduri şi alte afecţiuni a fost foarte scurtă, fiind nevoiţi să revenim la pensiune pentru a ne strânge lucrurile şi a porni spre casă pe ruta Dunavăţu de Jos – Tulcea – Saraiu – Cernavodă – Bucureşti (A2).

Cazarea a fost ok, singurele inconveniente fiind toaletele amplasate pe hol şi personalul parcă inaborbdabil. Locurile ne-au plăcut, aventura asemenea. Aşteptăm un quiz caracteristic Adevăratului Culturel. Şi da, România mai are totuşi potenţial.

Later edit (29 august 2009): post înscris în concursul “Povestiri pe apa“, organizat de Doru Panaitescu şi peapa.ro. Se pun la bătaie, ca premii, un briceag elveţian Forester şi o minilanternă Maglite.

De pe la sfârşitul lui iunie ne-am tot mobilizat să face o ieşire în gaşcă, să evadăm din gherele rutinei cotidiene undeva unde să ne bucurăm de aer curat şi voie bună … şi-am ales Delta – satul turistic Dunavăţu de Jos mai exact (la aproximativ 45 km de Tulcea).

Vineri, 18 Iulie – Drumul

14 inşi ne-am îmbarcat pe la orele 5 şi ceva ale după amiezii care pe unde a putut să se îmbarce: maşină mică, bicicletă, barcă, cărucior cu rotine … glumesc, bineînţeles! Importantă e destinaţia, unde am ajuns pe ruta Bucureşti – Drajna – Slobozia – Bucu – Giurgeni – Hârşova – Tulcea, cu oprire în Dunavăţu de Jos.

Doar o oră din mini vacanţă ne-a mâncat traficul din Bucureşti, cu gâtuiri la autogara Militari, Piaţa Naţiunile Unite, Piaţa Unirii, Vitan-Bârzeşti şi refulări la intrarea pe A2 dinspre Centura Capitalei. Au rezistat cu stoicism calvarului copilotul meu şi echipa de nefamilişti formată din Pepsik şi colega lui de apartament.

Deşi mirosea a Liberty Parade încă de pe autostradă, am mers lejer, pe pilot automat chiar, orele 20 trecute fix marcând sosirea noastră la primul pit stop din traseu, Slobozia (pentru cine interesează şoseau Drajna – Slobozia e proaspăt asfaltată). Aici ne-am întâlnit cu Tatăl Bărboşilor însoţit de soţia sa şi cuplul Năshik – Bogdan, şi bineînţeles, cu Adevăratul Culturel însoţit de Ansamblul Alegria… colegele şi prietenele noastre iubitoare de pisici, Alegrra şi Alice, echipă susţinută de o brăileancă de-a lu’ Tanti Elvira, Simona pe numele dumneaei.

Încă vreo oră şi ceva am făcut până la Hârşova, unde proprietara pensiunii la care ne-am cazat ne-a atenţionat că vom mai face în jur de 2h până la destinaţie. Taxa la Vadu Oii e de 8 RON, iar după staţia de taxare mare atenţie – urmează o porţiune de vreo 2 km drum de piatră la care se lucrează, până acolo şoseaua primind calificativul foaie. Lucru valabil şi pentru Hârşova – Tulcea.

După Hârşova, penultima oprire din traseu a fost la Tulcea, unde caravanei noastre s-a mai alăturat încă un cuplu. De aici şi până la destinaţie drumul nu mai e aşa strălucit: ici colo apar gropi şi mai mari şi mai mici, iar de la Murighiol încolo şoseaua nu se mai există, chiar lipseşte cu desăvârşire, accesul făcându-se pe un drum de piatră plin de hârtoape pe o distanţă de 5 km, drum ce se parcurge în aproximativ 20 de minute.

Într-un târziu, când orologiul 12 bătea-n noapte, am ajuns şi la pensiunea din Dunavăţu de Jos, Pensiunea Puiu, unde am luat camerele în primire şi după ce ne-am aşezat ne-am potolit foamea cu ceva mizilic de capitală, foame coafată de mult aşteptatul somn.

Va urma …

Reacţii la acest post