Ruta aleasă de noi a fost următoarea: Budenheim – Bingen – Kaub, în avalul Rinului, pe malul stâng. La Kaub am trecut cu feribotul pe malul drept şi am continuat, via St. Goarshausen, până în Braubach. Pentru traversarea cu feribotul se plătesc 4 euro de maşină şi încă vreo 2 de om.

Traseul de mai sus e unul ce merită făcut vara, podgoriile înverzite din Valea Rhinului dând strălucire peisajului. Podgoriile şi castelele.

Înainte de a intra pe Valea Rinului, cum vii dinspre Budenheim, undeva pe partea dreaptă (în Rudesheimer), se poate vedea corespondenţa germană al Statuii Libertăţii.

Imediat ce se trece de Bingen şi se merge pe malul Rinului, castele şi fortăreţe îşi fac apariţia în peisaj, mai întâi pe malul stâng, apoi pe cel drept. Este zona cunoscută ca Valea Superioară a Rinului Mijlociu.

Din mers, am reuşit să prind următoarele: Castelul Sooneck, Castelul Sthaleck, Gutenfels (şi Pfalzgrafenstein Toll Station – in panoramă, Kaub), Castelul Schönburg, statuia şi stânca Lorelei, Cetatea Rheinfels, Burg Maus, Castelul Marksburg şi Cetatea Ehrenbreitstein din Koblenz, locul unde Rinul primeşte un afluent, Moselle.

Valea Superioară a Rinului Mijlociu este locul în care îşi are originea romantismul germn, dovadă şi locul marcat cu statuia tinerei Lorelei, subiectul binecunoscutei opere a lui Heinrich Heine, cel mai reprezentativ poet romantic german. În timpul celui de-al treilea Reich, acest poem nu a putut fi interzis în întregime, pentru că era prea popular, drept urmare a circulat ca fiind de “autor necunoscut”.

Destinaţia noastră a fost Marksburg, singurul castel medieval care nu a fost niciodată distrus, aflat în proprietatea Asociaţiei Germane a Castelelor, care l-a cumpărat în 1899. Castelul datează de pe la 1117 şi, de la înfiinţarea sa şi pâna la luarea în proprietate de către Asociaţia Germană a Castelelor, a trecut de la o ramură la alta a familiei Landgrave.

Cum castelul se află pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, se încearcă din răsputeri păstrarea lui cât mai aproape de vremurile de care aparţine. S-a încercat chiar recondiţionarea acestuia folosindu-se reţeta originală de mortar. Mortar care, pare-se, nu prea rezistă în faţa climei de pe Valea Rinului.

În turul castelului, care acoperă galeria călăreţilor, bucătăria, sala de mese, dormitoarele, sala armelor, beciul şi fierăria, am avut ocazia să descopăr originile unei expresii foarte folosite în ziua de azi: a ţine banii la saltea. Practic, nu se ţineau la saltea, ci undeva pe baldachinul patului, locul cel mai puţin verificat de hoţi.

O ciudăţenie e faptul că în toate camerele de dormit paturile sunt scurte, pentru că cei ce au locuit în castel dormeau oarecum în fund, existând superstiţia că poziţia de culcat atrage după sine moartea.

Şi dacă credeţi că latrine sunt doar în fundul curţii, la bunici – la ţară, vă înşelaţi. Aştia aveau o latrină chiar în sala de mese, latrină ce se zăvora pe dinafară după ce cel chemat de natură intra acolo, ca nu care cumva hoţii ce puteau urca în castel prin deschiderea tronului să dea năvală la bogăţii.

Cum castelul e amplasat într-o zonă viticolă, legendele bachusiene nu l-au ocolit. Trecând prin pivniţa cu vinuri, ni s-a povestit că locuitorii castelului obişnuiam să umble beţi mai tot timpul, din cauza că aveau temerea că apa este otrăvită, apelând astfel la alcool pentru a-şi potoli setea.

Intrarea la castel costă 4.5 EUR, iar la începerea turului cei doritori pot lua de la magazinul de suveniruri (cu menţiunea că la sfârşitul turului sunt returnate) ghiduri în cel puţin 3 limbi de circulaţie internaţională.

După Marksburg, am continuat către Koblenz, unde am traversat iar pe malul stâng al Rinului, făcând cale întoarsă.

Aici nu am ezitat o scurtă vizită la Deutsches Eck (Colţul German), locul unde Moselle se varsă în Rin, loc peste care veghează statuia întunecată alui Kaiser Wilhelm I.

Văzut de sus, Deutsches Eck seamănă cu prora unei nave, cu un triunghi cu unui din vârfuri rotunjit, de unde i se trage şi numele. Kaizer Wilhelm I a fost primul împărat al Germaniei, între anii 1871-1888.

Statuia originală (terminată în 1897) a fost distrusă în timpul celui de-al II-lea război mondial, iar cea care poate fi admirată azi este o reproducere care a fost finalizată în 1993.

Vezi traseul pe hartă

View My Travel Map in a larger map