Pentru cei ce folosesc un dispozitiv GPS performant pentru orientare în trafic postul aici de faţă nu o să îşi găsească probabil rostul, pentru că dispozitivul în cauză furnizează informaţii despre trafic în timp real. Pentru restul şoferilor s-ar putea să fie cât de cât util … ca măsură de precauţie luată din timp, înainte de a pleca la drum, după ce s-au estimat distanţele de parcurs.
Foto: Klinne
În ceea ce priveşte Bucureştiul, puteţi verifica starea traficului în centru şi două dintre principalele artere bucureşteane vizitând secţiunea InfoTrafic a site-ului LiveTraffic.ro. În această secţiune sunt vizibile două hărţi ce sunt actualizate la interval de câteva minute cu informaţii din trafic. Acest hărţi fac parte dintr-o aplicaţie de info-trafic dezvoltată de Brigada de Poliţie Rutieră în colaborare cu UTI Systems şi Primăria Capitalei în cadrul proiectului Bucharest Traffic Management System, aplicaţie ce poate fi regăsită pe mai multe site-uri auto, precum şi afişată pe panouri publicitare electronice (în jur de 40?!).
Pe acelaşi site puteţi accesa webcam-uri amplasate în intersecţiile din Bucureşti.
Iar dacă aţi rămas captivi în traficul bucureştean şi nu numai, nu vă rămâne decât să daţi de ştire şi altora via Twitter, printr-un reply la @info_trafic sau adăugând hashtag-ul #info_trafic în mesajul vostru, pentru a se evita zona. De asemenea, puteţi folosi şi Twitter search-ul după termeni specifici: aglomeratie, blocaj etc.
Pe site-ul Jurnalul Naţional se găsesc informaţii cu privire la echipamentele radar instalate pe DN1/E60 (Bucureşti- Ploieşti – Braşov – Sibiu – Alba Iulia – Cluj Napoca – Oradea), iar site-ul Speed Cams pune la dispoziţie o întreagă listă a aparatelor radar/camerelor de supraveghere de pe teritoriul României.
Pentru condiţiile din traficul naţional puteţi consulta pagina dedicată informaţiilor din trafic de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pagina dedicată de pe site-ul Automobilul Clubul Român sau situaţia drumurilor naţionale de pe site-ul Companiei Naţionale Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Mai găsiţi informaţii şi pe site-ul EuropaFM.ro.
Pe de altă parte, puteţi semnala orice informaţie referitoare la condiţiile din traficul naţional la @intraficeu. Ce e interesant e faptul că prin intermediul site-ului http://sunt.intrafic.eu se pot filtra informaţiile în funcţie de judeţ, atâta timp cât codul acestuia a fost furnizatîn twitt-ul către @intraficeu.
Cum ar fi să vedem un site care să adune toate aceste servicii la un loc şi să le prezinte într-un format mai web 2.o?
Dacă mai cunoaşteţi şi alte surse inovatoare de informare în materie de condiţii de trafic, nu ezitaţi să lăsaţi un comentariu.












decembrie 11th, 2009 at 12:19 am
Nou pe blog: Info trafic: Pentru cei ce folosesc un dispozitiv GPS performant pentru deplasare în trafic postul ai… http://bit.ly/4qdOcP
via uberVU
aprilie 2nd, 2010 at 5:46 pm
[...] că ştim cum să căutăm o destinaţie pe hartă via Twitter şi să ocolim străzile aglomerate, nu ne mai rămâne decât să găsim ceva repere vizuale pe ruta către destinaţia noastră. [...]
iulie 10th, 2010 at 5:18 pm
[...] ora actuală avem la dispoziție o grămadă de surse ce pun la dispoziție informații din trafic, în special rutier. Încet, încet toate categoriile de transport încep a fi acoperite de bloguri [...]
august 4th, 2010 at 2:44 pm
Softul care te scapa de amenzi http://bit.ly/d9nxvm sau cum sa obtii informatii din trafic http://bit.ly/4qdOcP
via uberVU
octombrie 3rd, 2010 at 6:03 pm
[...] ceva timp vă aduceam la cunoştinţă câteva surse de unde vă puteaţi extrage informaţii din trafic cu ajutorul Twitter sau al altor [...]
ianuarie 19th, 2011 at 5:57 pm
[...] anumite hashtag-uri şi sunt asociate cu coordonate de localizare geografică – vezi info aici) [...]