Subscribe to feed

Targul International de Turism al Romaniei 2005

Azi a fost ultima zi de desfăşurare, în Complexul Expoziţional Romexpo, a celei de-a XIV-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism al României 2005, ITF. Evenimentul a început în anul 1999 cu sprijinul ANAT, ANTREC, FPT, FIHR şi OPTBR.
Nu am avut ocazia să ajung la târg, dar mi-am zis să arunc o privire pe site-ul oficial al târgului. Destul de slăbuţ dacă e să vorbim din punct de vedere al dezvoltării al mijloacelor de prezentare şi participare on-line. Ca şi până acum participanţii s-au putut înscrie on-line completând formularele necesare, doritorii şi-au putut printa invitaţii, etc. Ceea ce ar fi fost potrivit pentru site-ul acestui eveniment ar fi fost transmisiile on-line din timpul prezentărilor diferiţilor ofertanţi sau prezenţa unor jurnale online la care să participe atât vizitatorii, cât şi participanţii pentru a stabili viitoare întâlniri (în cazul celor intersaţi, dar fără prea mult timp disponibil!). De altfel, organizatorii s-au limitat doar la a pune la dispoziţia “internauţilor” o galerie săracă în fotografii; lipsesc cu desăvârşire panoramările. Toate aceste “instrumente” ar fi putut însemna premise pentru dezvoltarea unui turims de afaceri în spaţiul virtual.
Nu am observat nici un participant la acest târg interesat de promovarea on-line, prin bannere, pe site-ul evenimentului (serviciu pus la dispoziţie de organizatori). Era şi normal … este suficient să apară cu numele, în programul de desfăşurare a târgului, fără alte costuri suplimentare.
În premieră, anul acesta participarea a fost internaţională şi a reunit oferte ale unor firme din Austria, Bulgaria, Egipt, Grecia, India, Indonezia, Israel, Italia, Olanda, Portugalia, Turcia, România şi Ungaria.


4 Comentarii pentru “Targul International de Turism al Romaniei 2005”

  1. [...] Apr 3rd, 2006 by Petrvs Târgul Naţional de Turism, ediţia 2006, se va desfăşura în perioada 6-9 aprilie 2006 în Pavilionul 1 din Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti. Susţin şi pentru acest eveniment părerile pe care le-am avut pentru ITF 2005. [...]

  2. [...] octombrie 23, 2005 · No Comments Azi a fost ultima zi de desfăşurare, în Complexul Expoziţional Romexpo, a celei de-a XIV-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism al României 2005, ITF. Evenimentul a început în anul 1999 cu sprijinul ANAT, ANTREC, FPT, FIHR şi OPTBR. [citeşte mai departe] [...]

  3. [...] informaţii vizitaţi site-ul evenimentului, foarte bine realizat de altfel. Cei ce se ocupă de organizarea târgului de turism ar trebui să ia exemplu, mai ales acum când tehnologiile web sunt la îndemâna [...]

  4. Ce SF-uri aveam în cap prin 2005 http://s4h.ro/ttr05

Mentiuni pe Twitter

loading..

Leave a Reply